Home MănâncăSărat Bol de Orez cu Legume Soia & Susan

Bol de Orez cu Legume Soia & Susan

by Maria
Bol de Orez cu Legume Soia & Susan

Acest Bol de Orez cu Legume Soia & Susan este unul dintre mâncărurile mele favorite din ultima vreme. Îmi plac aromele asiatice oferite de sosul de soia și uleiul de susan și parcă pot face orice mâncare să fie delicioasă atâta timp cât am aceste două ingrediente.

Îmi place de asemenea și cât de versatilă și ușor de gătit este această mâncare – legumele pe care le-am enumerat mai jos sunt cele pe care le folosesc de obicei, dar le poți înlocui pe oricare dintre ele atâta timp cât păstrezi aceeași cantitate. Deci este perfectă pentru resturile de legume dinh frigider de care dorești să scapi!

Același lucru cu carnea – îl poți face cu carne de vită, carne de porc, pește sau creveți. Carnea de porc poate fi gătită la fel ca puiul (după cum am menționat mai jos), dar carnea de vită și creveții sunt gătite puțin diferit. Adică, după ce se le-ai sotat, le scoți din tigaie și le adaugi la sfârșit, împreună cu orezul.

Dacă ești vegetarian sau vegan, poți să scoți orice carne dorești din lista cu ingrediente, cu sau fără adăugarea unui alt ingredient în loc.

Serviri: 4

Timp: 30 minutes

INGREDIENTE

2 linguri Ulei de Susan
3 căței Usturoi
2 Piepți de Pui
Sare & Piper, după gust
1 cană Morcovi
1 cană Broccoli
1 cană Orez Basmati
½ cup Mazăre (înghețată sau la conservă)
3 linguri Sos de Soia

INDICAȚII

  1. Toacă usturoiul și morcovul, taie pieptul de pui cubulețe, și taie broccoli în buchețele.
  2. Gătește orezul conform indicațiilor de pe ambalakul acestuia.
  3. În timp ce se face orezul, încălzește uleiul de susan într-o tigaie și adaugă usturoiul, cam 1 minut până ce devine ușor moale.
  4. Adaugă carnea de pui, sare și piper, și sotează pentru 5-10 minute până ce carnea este bine gătită pe toate părțile. Grijă mare să nu adaugi prea multă sare pentru că sosul de soia este deja destul de sărat.
  5. Introdu în tigaie morcovii și broccoli și sotează până ce legumele devin fragede, cam 15 min.
  6. Odată ce orezul este gata, îl adaugi în tigaie împreună cu sosul de soia si mazărea, și amesteci bine.
  7. Poftă bună!
  8. Enjoy!
Bol de Orez cu Legume Soia & Susan

Ți-a plăcut rețeta mea de Bol de Orez cu Legume Soia & Susan? Ai întrebări, comentarii sau nelămuriri? Scrie-mi mai jos sau contactează-mă, mi-ar plăcea să aud de la tine!

You may also like

Leave a Comment

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy