Home Mănâncă Supa de Pui Fajita Super Usoara

Supa de Pui Fajita Super Usoara

by Maria august 7, 2017 0 comment
Supa de Pui Fajita Super Usoara

Revin cu un nou preparat delicios pe blog: supa de pui fajita super usoara. Acum că am revenit dintr-o lungă călătorie în State, o să am timp să urc mult mai multe rețete pe blog. Pentru că, de, mâncăm mai mult decât călătorim. Din păcate.

Sunt absolut obsedată de această supă. Este foarte aromată, iar toate ingredientele utilizate merg foarte bine împreună, în special tortilla și avocado.

Am folosit piept de pui dezosat, și am găsit o caserolă de la Fragedo deja tăiată în bucăți potrivite. Este perfect mai ales dacă tăiatul cărnii nu te entuziasmează. Ceea ce nu am putut găsi însă a fost supa bază de pui. Este incredibil de greu de găsit unde locuiesc, dar cuburile condimentate de la Maggi și apa au salvat ziua, cel mai probabil fără o mare diferență de gust.

Așa că citiți mai departe pentru Supa de Pui Fajita Super Usoara, sper să vă placă!

Timp: 1 oră

Serviri: 4

INGREDIENTE


Pentru supă:

500g Piept de Pui Dezosat
2 linguri Ulei de Floarea Soarelui
1 linguriță Chimen Măcinat
1 linguriță Coriandru Măcinat
½ linguriță Cimbru Uscat
½ linguriță Sare
¼ linguriță Piper Negru Măcinat
½ Ardei Roșu
½ Ardei Verde
½ Ceapă Galbenă
1 cătel Usturoi
1 litru Supă Bază Pui SAU 1 litru Apă & 2 Knorr/Maggi Cuburi Condimentate de Pui

Pentru tortilla:

¼ cană Ulei de Floarea Soarelui
2 Tortilla

Topinguri:

2 Cepe Verzi
1 Avocado

INDICAȚII


Supă:

  1. Taie pieptul de pui în bucăți potrivite. Toacă ardeiul roșu, ardeiul verde și ceapa galbenă, și toacă mărunt usturoiul.
  2. Încălzește uleiul de floarea soarelul într-o oală mare la foc mare. Odată ce uleiul este fierbinte, adaugă pieptul de pui. Presară chimenul, coriandrul, cimbrul, sarea și piperul. Amestecă bine. Prăjește până când carnea nu mai este roz, 5-10 minute.
  3. Adaugă ardeiul roșu, ardeiul verde și ceapa, și amestecă bine. Sotează pentru 5 minute, după care adaugă usturoiul pentru încă un minut.
  4. Toarnă supa bază de pui SAU apa & cuburile condimentate de pui, și lasă amestecul să clocotească. Acoperă oala, redu focul și lasă să fiarbă mocnit, pentru 15 minute.
  5. Servește cu fâșii de tortilla, avocado și ceapă verde. Bon appétit!

Tortilla:

  1. În timp ce supa fierbe, încălzește uleiul de floarea soarelui într-o tigaie la foc mediu. Ai grijă ca uleiul să acopere fășiile, altfel nu o să se prăjească.
  2. Taie tortilla în fâșii.
  3. Odată ce uleiul este fierbinte, adaugă fâșiile de tortilla și prăjeste până când se întăresc și devin crocante. Scoate-le din tigaie cu o lingură crestată și așează-le pe o farfurie, pe un prosop de hârtie pentru a elimina un pic din ulei.

Topinguri:

  1. Toacă ceapa verde.
  2. Curăță avocado și taie-l în bucăți potrivite.

Supa de Pui Fajita Super Usoara

Ți-a plăcut rețeta noastră pentru Supa de Pui Fajita Super Usoara? Ai întrebări, comentarii sau nelămuriri? Scrie-ne mai jos sau contactează-ne, ne-ar plăcea să auzim de la tine!

You may also like

Leave a Comment